Daca ar fi sa fie o descriere tip Oracol, ar incepe cam asa: 

Nume si prenume: Andreea Liliana Lepadatu 

Varsta: 26

Melodie preferata: Depinde de stare. Incepe cu cea de mai jos si continua cu orice canta Deliric! 🙃

 

Dar nu este o descriere de oracol, iar mie imi place sa ̶v̶o̶r̶b̶e̶s̶c̶ scriu mult.

Nu prea imi plac lucrurile planificate si actionez foarte mult pe baza de instinct! Inca mai visez la escapade la mare (desi imi place mai tare muntele) in miez de noapte, doar pentru ca asa ni s-a nazarit, la plimbari lungi, la stele privite stand intinsi pe o patura si la suflete pereche. Daca nu acum, atunci cand?

Cred eu ca toate au locul si momentul lor in Univers! Si mai cred in semne! Si in oameni, in cuvinte si in fapte, in promisiuni facute cu degetelul mic, in zambete si chicoteli! Ba chiar in rasete din acelea de copil, in care iti incretesti coltul ochilor si ti se evidentiaza atat de frumos gropitele din obraji! Cred in bucuria sincera, in magie si in „te iubesc-uri” duble, daca le spui la fix!

M-as muta oricand intr-o casuta de lemn, neaparat cu prispa, undeva la munte. Cu un golden retriever, sa fie fericirea deplina. 

 Imi plac foarte tare copiii, iar probabil o buna parte dintre povestile de aici vor fi despre interactiunea cu ei. 

Sunt (un pic prea) copilaroasa si alintata sau la polul diametral opus. Si vorba aceea, „in rest, fac prajiturele si chestii”. Ma relaxeaza foarte tare gatitul, in special „prajituritul”, desi nu imi plac dulciurile. Yep, nu sunt cel mai mare fan in viata al ciocolatei, sunt sanse mult mai mari sa ma cuceresti cu KFC. 

Cineva mi-a spus anul trecut ca sunt un haos si am luat atat de in serios treaba asta, incat am si un pandantiv cu acest cuvant. Niciodata nu cred ca ma gandisem asa la mine. Aparent, nici oamenii care au vazut pandantivul nu o facusera. Dar m-am regasit atat de tare, incat a (re)aparut si acest blog. Revede „lumina online-ului” dupa 4 ani in care a stat ascuns. 

Ce vei gasi aici? 

Ganduri, idei, momente, locuri, oameni, pasiuni, povesti, muzica, ceva bun de mancare. O parte din mine, o parte din cei dragi, iar restul…ce ma inspira. 

Eu sunt Andreea! Incantata de cunostinta!