Blog

Ai mei sunt cei mai misto, iar eu sunt cea mai mandra de ei! Suntem prieteni, pot vorbi cu ei despre orice, baieti, saritul cu parasuta, idei pe care le mai avem. L-am sunat pe tati la 5 dimineata cand am plecat ultima data din club (in una din cele 3 dati in care ies pe an) ca sa ma tina de vorba pana acasa. 

Imi place ca tin cont de parerile mele. Si nu de ieri, de azi, ci inca de cand eram mica. Ma asculta si isi dau seama ca, uneori, am idei chiar bune. Tati, cum se numesc oamenii cu idei?

Nu m-au batut niciodata. Insa numai noi si peretele din camera lui tati stim de cate ori a schimbat telecomanda. Ca sa nu se enerveze pe mine, tati avea obiceiul de a arunca cu ea in perete si a ma trimite in camera mea. 

Iar eu ii impacam cu biletele. Imi placea sa le scriu, fac asta si acum. Iar ei pastreaza adunate toate mesajele si scrisorile de la mine. Fie ca am luat o nota mai mica sau ca am sunat la teleshopping pentru ca stiam eu proverbul care aparea pe ecran (Buturuga mica rastoarna carul mare – da, mi-l amintesc si acum!), ca i-am zis lui tati ca vorbeste mult si prost de fata cu alti oameni – doar pentru ca auzisem eu replica asta si mi se parea smechera – ori doar ca sa le amintesc ca ii iubesc, le lasam cate un biletel.

Ii iubesc pentru felul in care au stiut sa fie langa mine si sa ma sustina si iubeasca neconditionat. Pentru cum si-au trecut peste anumite bariere si le-a placut de mine si tunsa, cu blugi rupti sau cu parul albastru. Desi tati nu garanta ca ma mai primeste acasa pana nu sunt iar satena. 

Ii iubesc si pentru momentele „pe sentiment” cu tati in care ma tine la piept si ma mai intreaba de baieti. Dar si pentru cele in care adorm la el in brate si ii spunem ca se intampla asta pentru ca e plictisitor. Si pentru diminetile in care ma trezesc usor racita si tati o intreaba pe mami: „N-ai tinut si tu fata in brate azi noapte?”.

Ii iubesc pentru tot ce sunt si cum sunt. Pentru ca sunt Adi sau Andruta, niciodata Andreea. Baiatul lui mami si fata lui tati. Daca fac vreo prostie sunt „fii-ta”. 

Pentru ca am invatat sa schimb o roata la masina, sa conduc tractorul si sa il intorc cu doua remorci legate, dar si sa gatesc prajituri si sa fiu delicata in rochita. 

Pentru mine, fiecare zi este despre ei. Fiecare veste are insemnatate daca o stiu si ei.

Pentru ca mi-au „adoptat” prietenii, iar acestia vin sa ii viziteze sau ii suna ca sa le ceara sfatul, chiar daca eu nu sunt acasa. „Ce faci, mami?”, „Bine, uite mancam, a venit Mihaela pe la noi!” – e una dintre cele mai auzite replici. 

Pentru ca nu se iau si nu ma iau atat de in serios si pot rade cu ei: „Hai ca ai fost amuzanta!”, „Multumesc, mami, nu mi-ai mai spus de mult ca sunt amuzanta!”, „Pai daca nu ai mai fost!” – da, ultimul a fost raspunsul sau!

Pentru ca imi spun sa ma imbrac gros, desi ne despart cel putin 50 de km. 

Pentru ca ii pot spune lui tati: „Ce faci, iubitule? Sarut mana!” la telefon si sa nu imi pese de cat de ciudat ma privesc oamenii care ma aud. 

Pentru ca sunt gelosi cand vorbesc cu unul mai mult, „Am si eu telefon, poti sa ma suni si pe mine”. 

Pentru ca tati imi da flori de cate ori ne vedem. Iar mami are grija sa ma flori in camera chiar si atunci cand nu sunt acasa. 

Si pentru ca stiu cat de important este pentru mine sa mi se spuna „La multi ani” la 00:00, se baga la somn pe rand pana atunci, ca sa nu rateze. 

Pentru ca ne spunem ca ne iubim indiferent de ocazie, de o infinitate de ori pe zi, dar mai ales la fix: „Cat e ceasul?”, „X fix!”, „Cine te iubeste pe tine, tuti, nu?”.

Pentru ca m-au invatat sa nu pun pret pe lucruri materiale. Iar Craciunul nu a fost decat de 2 ori cu brad, dar intotdeauna cu iubire. 

Pentru ca se bucura ca niste copii cand ma vad. Si ne certam si impacam in mai putin de un minut. Sau fac batalii de orgolii cu tati.

Pentru ca niciodata nu au detinut adevarul absolut, ci explicatii logice. 

Pentru frici, incertitudinii, sinceritate – niciodata nu am folosit cuvantul „minciuna” in relatia cu ei, cel mult, „pacalit”, caracter, iubire si bunatate. De la tati am invatat sa fiu buna cu cei din jur si sa ii ajut cum pot. Mami a fost mereu cea mai rationala dintre noi. 

Pentru ca ma lasau sa aduc acasa toti cateii de pe strada. Ei ii hraneau, iar eu ma jucam cu ei. Aveam un catel simpatic care imi fura papucii si ii ducea la leagan cand se apropia ora sa ma intorc de la scoala. Stia ca voi merge sa ii iau si mai raman putin la joaca. 

Ii iubesc pentru povesti si pentru ca niciodata nu mi-au limitat visurile. Nici cand am sunat la emisiunea Babilonia pentru ei cautau copii talentati, iar eu scriam poezii si povesti. Am mers la Bucuresti, am luat taxiul de la Gara de Nord pentru ca nu stiam unde este adresa, iar dupa mai bine de jumatate de ora de invartit in cerc si multi bani dati, am ajuns…pe Calea Grivitei. Asa se intampla cand nu cunosti orasul. Dar ei nu s-au suparat, au fost mandri sa ma vada descurcandu-ma printre oameni mari si necunoscuti. 

Pentru ca sunt cei mai mandri de mine si eu de ei!