You are currently viewing „Cu totii am experimentat fluturii in stomac. Cine i-a pus? Vrajitoarea!” – Andrei Neagu

„Cu totii am experimentat fluturii in stomac. Cine i-a pus? Vrajitoarea!” – Andrei Neagu

Cine a spus ca in carantina nu putem merge la party? Sau ca nu putem organiza chiar noi o petrecere? Cred ca ne putem distra cu atat mai tare, pentru ca avem la dispozitie propria scena pentru a dansa. Si putem face asta ca si cum nu ne vede nimeni, pentru ca, ghici ce! Chiar nu ne vede!

"Putin indragostit de vin
Paharul este plin
O vreau pe ea, caci nu mai am ragaz!"

Si daca tot a venit weekendul si iti pregatesti playlistul de dans, iti sugerez sa te lasi vrajit si de piesa lui Andrei Neagu, „Vrajitoarea”. 

Vrajitoarea e a tuturor, caci toti am avut sau avem una. Cu totii am experimentat fluturii in stomac. Cine i-a pus? Vrajitoarea! Cu totii am iubit, de mii de ani. Cu totii vom iubi. Vrajitoarea a existat in fiecare generatie si va exista si de acum incolo. Unele au fost arse pe rug, dar in zilele noastre, sunt libere sa-si arate splendoarea, pe care orice femeie o are, se naste cu arta seductiei. Important e cand constentizeaza ca o are.

Cu Andrei am fost colega la radio si, recunosc, la inceput nu imi placea prea tare de el! (sorry, Andrei!)

Consideram eu ca este arogant-ish si asa am inceput sa ne sicanam, pana am devenit prieteni. Am fost chiar si la unul dintre concertele sale si mi-a placut atat de tare cum canta, ce melodii a ales, dar si cum s-a jucat cu publicul, incat i-am spus ca a adus Vama la Bucuresti. 

Piesele sale sunt vesele, si pline de iubire, asa ca am profitat de faptul ca a lansat „Vrajitoarea” si ca este tot mai aproape de finalizarea albumului „Versus”, pentru a-l lua la intrebari. 

Cine este Andrei Neagu? Cum te-ai descrie ca artist?

Andrei Neagu este un om iubitor de frumos si pasionat de muzica, fotografie si tehnologie (inclusiv tot ce tine de music gear si nu numai). 

Cat despre artistul Andrei Neagu, el se poate cunoaste prin versurile cantecelor sale. Consider ca muzica mea este sincera si exploreaza emotii, experiente intime sau situatii in care ne regasim cu totii. Nefiind constrans de sabloanele comerciale si case de discuri care impun reteta, pot foarte usor sa-mi expun viziunea. Iar daca imi intelegi piesele, ajungi sa cunosti cine este Andrei din spatele versurilor.

Daca nu as face muzica, as alege, cu siguranta, fotografia! 

Imi pare extrem de ofertanta, dandu-ti posibilitatea de a incerca tot felul de idei, compozitii, imagini care creeaza povești. 

Care a fost prima ta melodie? Cum a fost experienta cu scena?

Prima mea experienta artistica si memorabila a fost în 2013, atunci cand am participat la Selectia Nationala Eurovision, fiind parte din proiectul Mosquito. Am participat cu piesa „Feel The Same”, care a ajuns pana in semifinala. 

Apoi a urmat perioada in care am inceput sa compun. Prima melodie pe care am scris-o se numeste „Missing Your Face”. Este o piesa foarte sensibila si in acelasi timp extrem de intima.

In 2014 am decis sa particip cu ea la Selectia Nationala Eurovision. Nu am mers mai departe, insa a fost un imbold foarte important pentru cariera mea. Asa ca, iata-ma aici, dupa 6 ani, in prag de lansare a primului meu album!

Ce imi poti spune despre noul album, VERSUS?

VERSUS este precum un jurnal sau o colectie personala de stari, trairi, mesaje si culori. Toate spuse prin muzica si traduse in emotii.

Este, daca vrei, un album conceptual in care tema centrala se invarte in jurul unui EL si o EA, de aici si numele albumului “VERSUS”. Piesele alese sunt compuse in diferite perioade ale vietii mele, unele fiind compozitii mai vechi, in timp ce altele au aparut organic, in timp. 

Spune-mi despre "vrajitoarea ta"! Cand ai simtit ca te-a prins cu farmecele sale?

Trebuie sa recunosc ca e suficient sa o privesc. Dimineata, nemachiata, inca dormind, cu gura usor intredeschisa ar fi un astfel de moment. Sau cand o vad chinuindu-se in bucatarie cu o tava mai mare decat ea, gatind ca pentru o armata cand, de fapt, suntem doar noi doi. Cand o vad zambind, cand se prosteste pe TikTok, dar si cand e serioasa la birou scriind.

                                                            Cand o vad fericita, de aceea incerc sa o fac fericita mereu!

In realizarea clipului au fost implicati peste 20 de oameni, printre care: Diana Marina Andrei, Ana-Maria Calita, Mihaela Ceaicovschi, Ana Craciun Lambru, Catalina Popa, Isabela Francesca, Crina Zvoboda, George Tanase, Magicianul Verdini, Cezara Munteanu, Ioana Barbu, Andy Ionescu.

Cum a decurs colaborarea cu toti oamenii din clip?

Fantastic! Avand in vedere ca nu m-am vazut fata in fata cu nimeni, ci totul a fost pentru ei ca un “blind date”, s-au descurcat minunat. Eu le-am explicat conceputul, le-am dat melodia, iar fiecare a venit cu idei creative.

Le mulțumesc pentru seriozitatea si promptitudinea cu care s-au mobilizat! Pe langa oamenii pe care ii poti vedea in clip, exista si cei care au facut piesa posibila. Si cu acestia am colaborat extrem de bine.

Daca ai putea canta cu orice artist, cu cine ai vrea sa imparti scena?

John Mayer. Ar fi cel puțin magic!

you’re welcome! 😏

Am vazut ca, in perioada aceasta, ai facut podcasturi si sesiuni video. Cum ti-a venit ideea si ce subiecte ai abordat? Planuiesti sa pastrezi o constanta?

Totul a venit spontan in timpul perioadei de autoizolare. Emisiunea se numește Andrei Neagu Show, iar conceptul a venit ca o extensie a ceea ce inseamnă Andrei Neagu, pastrand si componenta muzicala. Insa am avut si editii in care am dezbatut teme politice, in timp ce altele au fost despre fotografie, antreprenoriat sau calatorii. Imi place foarte mult conceptul si imi plac discutiile cu oamenii. Am avut invitati foarte misto de la care am invatat extrem de multe.

Imi propun sa mentin constanta. Andrei Neagu Show se poate asculta pe toate platformele de podcasting, fie ca vorbim despre Apple Podcasts, Mixcloud, Spotify sau Google Podcast.

Cum ai trecut peste izolare?

Am avut timp sa bifez de pe lista toate lucrurile de care nu aveam timp in mod normal, dar nu am ignorat nici activitatile de relaxare. Asa ca am citit, m-am uitat la seriale si am gatit retete noi.

In toata aceasta aventura, alaturi de mine a fost iubita mea, care mi-a facut autoizolarea extrem de usoara si distractiva.

Ce este pentru tine iubirea? Te-ai defini ca o persoana romantica?

Iubirea este cel mai frumos lucru din univers. Este forta aceea nevazuta, care atrage oamenii fara a pune întrebări.

Nu sunt foarte romantic, insa îmi place sa primesc si sa ofer doze mici. Cu totii avem nevoie de putin „romance” in viata, nu-i asa?!

Ce planuri de viitor ai?

Muzica! Pe termen scurt am de gand sa lansez albumul “VERSUS”, iar pe termen lung, sa umplu arene.

In plus, precum am mentionat si mai sus, vreau sa ma ocup si de Andrei Neagu Show, pe care am de gand sa-l cresc. Mi se pare ca este o sursa extraordinara de a invata din experienta unor oameni foarte interesanti.

Lasă un răspuns

two + 19 =