Buna, mami! Sper ca esti bine si tie nu iti este dor de mine!

Ma asteptai mereu acasa cu flori sau cu ceva bun de mancare. Si cu un strop de dragoste pus in absolut orice. Si tot ce faceai tu era bun. Acum, acasa este lumina stinsa cand vin. Si frig. Nu mai miroase a foc facut in soba, nici a paine calda, nici a flori. Tati nu mai face glume.
Miroase, in schimb, a lumanari. Si a tamaie. Si-ti flutura doliul-n usa.

Imi este teama sa nu iti uit glasul. Sau gesturile. Sau ca hainele nu vor mai avea mirosul tau. Imi este teama de intuneric si de viata asta noua. Fara tine. Si suna atat de ciudat, nici macar nu o pot numi „viata”. Este o stare de letargie in care astept sa te intorci, sa imi zambesti, sa ma faci sa rad sau sa imi spui ca ma fac urata daca mai plang. O stare de DOR. In care as vrea sa te imbratisez si sa raman acolo, sa ma fac mica, la fel ca atunci cand aveam vreo problema si erai singura care gasea solutie. O stare in care inca astept sa sun seara la spital, sa aflu cum te simti. Sa imi spui ca vrei in pachet „presa curenta”. Si struguri. Promit sa iti tot dau struguri! Cu degetel! Asa cum m-ai invatat ca se fac promisiunile. 

Mi-ai zis mereu ca sunt o luptatoare. Fie ca ma durea burtica sau ca aveam de invatat la Fizica, „Hai, mami, tu esti o luptatoare, trecem noi impreuna si peste asta!”. Pentru ca ai fost si imi place sa cred ca esti cea mai buna prietena a mea si omul care ma cunoaste mai bine decat voi putea eu sa o fac vreodata. Te sunam pe drumul spre munca, la cumparaturi, cand nu stiam ce sa mananc, „Pai si eu de unde sa stiu, mai, mami ce vrei tu sa mananci, de ce ai tu pofta?” – iar apoi imi sugerai ceva si era cea mai buna idee, cand voiam sa iti spun vreo gluma – desi nu ma considerai mereu amuzanta, cand iti povesteam despre vreun baiat sau ce vacanta mai planuiesc.

22 noiembrie, am implinit 28 de ani, Mami. Am venit sa te vizitez de ziua mea. Ma bucurasem de vestile bune din weekend si speram sa facem sarbatorile acasa. Ba chiar iti si gatisem. Nu iti placea mancarea din spital. Nici nu-i de mirare. Am venit sa imi spui „La multi ani!”. Si nu ai mai putut vorbi. Nu ma puteai nici privi. M-am speriat, dar am sperat. Stiam ca esti si tu o luptatoare!

24 noiembrie. Ai deschis ochii si ai ridicat putin mana spre mine. L-am sunat fericita pe tati. O sa iti revii, mami, am incredere in tine! 
25 noiembrie. 15:26 – Spital Bagdasar, ramaneti pe fir. La 15:15 ti-au constatat decesul. Nu am stiut exact ce inseamna asta. Sau nu am crezut. Am implorat sa iti mai simt o data trupul cald. Si m-au lasat sa urc. Pe patul tau era intins un cearceaf. Si am crezut ca te-au mutat. Pana am vazut firele aparatelor care te tineau in viata cum intra pe sub el. Am rugat-o pe doamna asistenta sa il dea la o parte. Eu n-am avut putere. Si inca nu am crezut ca nu mai esti. 

Rosiori, Zimnicea, Enayati, Gaesti, Bagdasar. Incompetenta. Medici slab pregatiti. Lipsa aparatura. Nu e bolnavul tau = „ne pare rau, nu va putem ajuta!”

„Nu am mai intalnit un astfel de caz!”
„Au incalcat protocolul, ei sa va descurce.”
„Aici nu este hotel, nu mai faceti un atac de panica de cate ori vrem sa va externam.”
Stiu ca ai suferit. Si inca ma simt vinovata pentru asta. Ca poate as fi putut face mai mult, mai bine, mai din timp. Si inca incerc sa aflu daca e asa. Revin cu vesti, promit!

Am mers singura sa te recunosc la morga. Si tot nu am crezut ca nu mai esti, desi i-am spus domnului de acolo ca „Da, e mamica mea”. 
Si inca nu cred. Pentru ca m-ai invatat sa fac prajituri, sa gatesc, sa iubesc si sa spun „Te iubesc”, sa lupt pentru ce imi doresc, sa fiu independenta, sa am curaj, sa fiu stapana pe mine, dar nu m-ai invatat cum sa fac toate astea fara sa ti le povestesc sau fara sa ma imbratisezi si sa faci tot raul sa dispara. 
Imi este dor de tine. Si e din ce in ce mai mare. Imi place sa cred ca esti mandra de mine, de omul care sunt si care ma straduiesc sa fiu, pentru tine. Imi place sa cred si ca ma vezi, ca ma asculti si ca ii vorbesti lui Doamne Doamne despre mine si tati. Sau despre Dani, Geo, Mihaela, Cristi si toti prietenii mei pe care de abia asteptai sa ii vezi. 
Te iubim, mami! Sper ca esti bine, mie, aici, imi este tare dor de tine! 

This Post Has One Comment

  1. Andreea, stiu de tine de la Oana… stiu framantarile tale…. Cand am auzit de mama ta ca nu e bine… eu deja o pierdusem pe mama. Ma rugam sa nu treci pe acolo… insa inevitabilul s-a produs. Mesajul tau mi-a trecut prin vene… Fiecare cuvant scris si citit mi-a facut trupul sa vibreze… Simt durerea ta. Ass vrea sa ne vedem personal si sa plangem una pe umarul celeilalte… sa ne consolam si apoi sa luptam sa mergem mai departe.
    fii tare ! Te imbratisez!

Name (required)Email (required)Website

Lasă un răspuns

ten + 3 =